Cum să construiești o strategie de social media

pentru: Social Media

TL;DR

  • Stabilește-ți obiective clare și un plan de acțiune pe care să îl respecți. Consecvența este atât de importantă în mediul online!
  • Nu te limita la un sigur tip de postare, ci creeză un conținut cât mai variat, cât mai plăcut. Fii creativ, experimentează și nu încerca neapărat să faci ceea ce fac colegii tăi de industrie. Asumă-ți riscuri și încearcă și ceva diferit;
  • Folosește-te din plin de puterea de analiză a tool-urilor moderne și rămâi deschis. O strategie bună se construiește în timp, cu răbdare, teste și o analiză onestă a rezultatelor obținute;
  • Nu uita că prezența în mediul social este un efort constant și nu o activitate finită. Investește răbdare și redefinește permanent strategia ta!

Așa cum am mai pomenit într-un alt articol despre cum să te folosești de social media pentru a-ți crește afacerea, strategia pe care o construiești contează enorm. Postările organizate, sistematizate și cu obiective clare vor fi, cu siguranță, mult mai eficiente decât postările aleatorii, care nu au o miză anume.

De ce?

Pentru că numai formulând o strategie concretă poți să combini corect un număr de postări care informează, cu un număr de postări care au ca obiectiv conversia și așa mai departe. Este bine să știi, încă de la început, că nu toate postările pe care le vei construi îți vor aduce beneficii imediate. Strategiile de social media pe termen lung pot, însă, să te susțină în direcția dorită.

Chiar și dacă nu luăm în calcul o strategie riguroasă și de lungă durată, câteva dintre sfaturile prezentate în acest articol te vor ajuta să ai o abordare consecventă și inteligentă în postările tale. În plus, ele te pot ajuta să găsești direcția în care îți dorești să te dezvolți, în cazul în care nu ai încă parte de claritate în acest sens.

1. Definește-ți obiectivele

Unul dintre primii pași pe care este bine să-i parcurgi atât la începutul formulării strategiei, cât și în momentele în care simți nevoia să o redefinești sau să schimbi direcția este acela de a-ți formula cu claritate obiectivele.

Pentru a face asta, îți sugerăm să te gândești ce-ți dorești să obții prin prezența ta în social media pe termen lung, mediu și scurt? Fă o listă, un flow-chart sau caută orice altă reprezentare vizuală care ți se potrivește.

Ia în calcul faptul că aceste obiective te vor însoți în călătoria ta de a crește unul sau mai multe conturi de social media, așa că susține lista obiectivelor cu orice alte reprezentări simți că te pot ajuta să le păstrezi mereu la vedere sau să le poți revizita oricând ai nevoie.

Câteva obiective pe care le poți stabili:

  • Creșterea audienței;
  • Diversificarea audienței;
  • Creșterea gradului de angajament a publicului;
  • Promovarea unor servicii noi;
  • Loializarea audienței existente.

Firește, lista poate continua cu fel de fel de alte obiective, în funcție de gradul în care ți-ai dezvoltat afacerea și în funcție de nevoile tale de creștere.

Este important să îți păstrezi spiritul critic și dorința de a redefini constant obiectivele și în funcție de rezultatele pe care le obții.

Ce te poate ajuta în acest sens este să cataloghezi obiectivele pe termen scrut, separat de cele pe termen mediu și lung, astfel încât să poți să îți creezi niște așteptări realiste vizavi de rezultate și să știi mai bine când să intervii ca să le modifici.

2. Cunoaște-ți audiențele

Un alt pas care se află la baza construirii unei strategii bune de social media este analizarea audiențelor. Este important să știi cine sunt cei care receptează mesajele tale din mediile sociale și cine este de fapt audiența ta ideală.

Mai pe scurt, este important să analizezi mereu care este audiența ta curentă și care este audiența ta ideală și să construiești profilul fiecăreia dintre ele, având în vedere mai mulți factori, cum ar fi:

  • Vârstele audiențelor;
  • Detalii demografice;
  • Subiecte de interes;
  • Pattern-uri de reacție la postări;
  • Interese, hobby-uri, preocupări;
  • Probleme pe care audiențele caută să le rezolve;

Cunoscând foarte bine atât profilul audienței curente, cât și profilul clientului ideal, vei putea să oferi un conținut cât mai adecvat și mai atractiv pentru cateogria de public căruia vrei să îi atragi atenția. Spre exemplu, dacă audiența ta curentă este formată din persoane de peste 50 de ani în timp ce audiența ta ideală se află mai curând în categoria de vârstă de 25-35 de ani poți să îți ajustezi strategia de conținut în așa fel încât să o faci mai atractivă pentru clientul tău ideal.

Cel mai frecvent, răspunsul la câteva întrebări-cheie despre audiența ta ideală te poate ajuta să îți dai seama ce ai putea face concret pentru a o atrage. Câteva astfel de întrebări care să te inspire sunt:

  • Care sunt principalele preocupări ale clientului meu ideal?
  • Ce venituri are?
  • Ce îl face să cumpere?
  • Pe ce rețele de socializare stă și de ce?
  • Care sunt principalele probleme cu care se confruntă?

Sigur, lista poate continua și este bine să detaliezi cât mai mult aceast profil de client ideal, deoarece el te poate ajuta nu pentru a-ți formula o strategie de social media coerentă, ci pentru a-ți defini mai bine produsele și serviciile.

3. Alege platformele de social media potrivite

După ce ai dobândit mai multă claritate vizavi de audiența ta ideală, este timpul să faci și niște alegeri care să te susțină în procesul de a deveni vizibil pentru ea. În sensul ăsta, foarte important este să alegi platformele de social media potrivite cu preocupările, principiile și curiozitățile clientului tău ideal.

Mai mult, având clarificate și obiectivele tale, poți să-ți imaginezi ce platformă de social media te poate ajuta să le împlinești și care ar fi combinația ideală. Facebook-ul îți permite să construiești o comunitate și să păstrezi legătura cu ea prin intermediul grupurilor dedicate, Instagram-ul te susține pentru a atrage atenția audienței mai tinere, TikTok-ul îți poate facilita prezentările video un pic mai lungi decât simplele reel-uri… și tot așa.

Firește, și aici este bine să rămâi cu ochii larg deschiși și să observi ce funcționează în favoarea ta, ce platformă pare să atragă pentru tine mai multe persoane care se potrivesc descrierii de client ideal.

Reformulează, modifică și îmbunătățește constat felul în care abordezi rețelele de socializare.

4. Urmărește ce face competiția

Un alt lucru vital care te poate inspira să-ți construiești o strategie de social media inedită este urmărirea competitorilor. De ce? Pentru că îți oferă ocazia să-ți dai seama ce funcționează bine și ce lasă de dorit când vine vorba de nișa ta.

Câteva puncte cheie pe care să le privești la strategia competitorilor pot fi:

  • Numărul de reacții și tipul de postare unde acesta depășește media (așa îți vei da seama de acel ceva diferit, care place audienței);
  • Postările fără reacție (te pot ajuta să intuiești ce nu a funcționat tocmai perfect acolo);
  • Frecvența postărilor și categoria în care se înscriu ele;
  • Tonul, mesajul și povestea brandului;
  • Orele postărilor cu multe reacții;
  • Audiența principală a paginilor sociale ale competitorilor.

După ce îți faci o idee mai clară despre strategiile concurenței tale, poți să începi să faci un plan care să te diferențieze de competiție. Străduiește-te să scoți în prim plan ceea ce are unic afacerea ta. Conturează un mesaj autentic, care să te reprezinte pe tine și care să aducă în atenția viitorului tău client atuurile colaborării cu tine. Ia drept model ceea ce fac bine competitorii tăi fără să imiți, ci adaptând.

5. Planifică-ți postările

Parte integrată din orice strategie reușită, planificarea este vitală pentru atingerea obiectivelor tale și pentru menținerea unei evidențe a inițiativelor promovate sau a tipurilor de abordări încercate.

Nimeni nu vrea să vadă zi de zi aceeași postare, nici dacă este super utilă și mega informativă. De asemenea, canalele diferite impun stiluri diferite de comunicare și tipuri variate de postări. Un video de 10 minute creat pentru TikTok nu va fi suportat de către Instagram (care preferă reel-urile mai scurte), și nu ar avea priză pe o platformă ca LinkedIn, spre exemplu.

Te poți folosi de platforme precum Hootsuite, Buffer sau SproutSocial pentru a planifica postările și pentru a vedea care este impactul lor, însă dacă nu vrei sau nu poți investi prea mult în asta, te poți reorienta către un excel care să conțină toate informațiile despre postările trecute și viitoare.

Caută să planifici postările pentru o lună întreagă sau pentru măcar două săptămâni și alege conținutul de publicat în așa fel încât să fie variat. Alege câteva postări pe lună care să aibă obiective de vânzare, dar nu te limita la ele! Caută să formezi o legătură cu comunitatea ta și să le oferi un conținut cât mai variat, care să informeze, să amuze și să inspire încredere.

De asemenea, frecvența este importantă. La fel și orele la care postezi. Observă care sunt orele bune pentru tine și caută să postezi mereu în aceleași intervale. Fii consevent și nu abandona planificarea și respectarea ei la primul semn că lucrurile nu sunt exact așa cum te-ai așteptat!

6. Investește în imagine

Ca parte a strategiei tale de social media, ia în calcul și nevoia de a crea un conținut de calitate, care să fie plăcut vizual. În industria turismului, este foarte important să postezi imagini de calitate, preferabil originale, care să transmită cât mai mult din autenticitatea serviciului pe care îl oferi.

Dincolo de postările propriu-zise, este bine ca strategia ta să includă și această parte vizuală care să te facă să te diferențezi de competiție.

Câteva aspecte ce țin de identitatea vizuală și de brand pe care le poți lua în calcul sunt:

  • Prezența unui logo care să te reprezinte pe toate platformele sociale, dar și pe site;
  • Un stil grafic propriu, care să aibă câteva elemente care pot fi transpuse și în postările de pe social media;
  • Intro-uri și outro-uri pentru conținutul video care să te reprezinte;
  • Fotografii făcute profi.

7. Stabilește procese de comunicare

Scopul principal al prezenței pe social media este acela de a te face văzut, auzit și cunoscut de către potențialii tăi clienți, iar unul dintre mijloacele prin care poți să-ți crești ratele de engagement ale paginilor este să comunici cât mai des cu ei.

Stabilește protocoale clare pentru răspunsul la comentarii, la review-uri, la rating-uri și la mesajele private și îmbunătățește-le permanent. Fă tot ce ține de tine pentru a răspunde repede, concis, creativ și păstrând în fiecare interacțiune cu clienții atitudinea potrivită brand-ului tău.

Mai mult, stabilește protocoale care să te ajute să primești reveiw-uri ale paginilor tale sociale. Un astfel de exemplu ar fi dat de promoțiile de tip 10% la următoarea comandă oferiți dacă acei clienți oferă un reveiw paginii tale de Facebook.

Identifică nișa de turism care este potrivită ofertei tale proprii și construiește un grup de Facebook în care să inviți potențiali clienți cu care să deschizi o conversație. Postează frecvent, fără să îți creezi așteptarea de a-i transforma în clienți. Folosește-te de expertiza ta în domeniu pentru a le răspunde la diferite întrebări, câștigându-le astfel încrederea și poziționându-te în postura ghidului care îi poate oricând îndruma către călătoria sau experiența preferată de ei.

8. Analizează feedback-ul și adaptează-ți strategia

Nicio strategie nu e perfectă din primul moment în care este pusă în aplicare și orice strategie care funcționează bine pentru tine în momentul A, s-ar putea să nu mai funcționeze la fel de bine în momentele B sau C.

Cum te poți asigura că ai o strategie bună în toate aceste circumstanțe care se schimbă permanent?

În primul rând, analizând feedback-ul pe care îl primești direct de la clienți (comentarii, mesaje, observații) sau indirect prin statisticile furnizate de către platformele de social media. Acestea vor fi un puternic indicator pentru ceea ce funcționează pentru tine versus ceea ce se demonstrează a fi nu foarte productiv.

În al doilea rând, adaptând și modificând strategia din mers, experimentând lucruri noi. Chiar dacă în prezent există foarte multe articole care te ghidează pas-cu-pas în construirea unei strategii de social media, important este să observi mereu ce funcționează pentru afacerea ta, când și de ce. Asta poate fi diferit de la o lună la alta, de la un an la altul sau de la o platforma la alta, așa că observă, crează și testează mereu lucruri diferite.

9. Postează conținut variat

Nu te limita doar la un singur tip de postare, chiar dacă poate părea eficient și comod. Algoritmii rețelelor de socializare sunt prieteni cu conținutul cât mai variat – video, foto, scris, audio.

O strategie de succes pe rețelele de socializare ia în calcul toate metodele de a-ți comunica mesajul cu audiența ta. Firește, conținutul scris contează, pentru că este informativ, sugestiv și poate să fie salvat și revizitat. Însă asta nu e totul! În ultima vreme, a devenit din ce în ce mai relevant să creezi conținut video atractiv pentru toate rețelele de socializare. Reel-urile au devenit treptat o parte foarte importantă din feed-ul de social media.

Experimentează cu diferite tipuri de postări și găsește formulele care exprimă cel mai mult autenticitatea afacerii tale, mesajul brandului tău și sentimentele pe care vrei să le transmiți audienței tale.

Intercalează postările strict informative cu postări video care să trezească sentimentul de libertate sau de bucurie. Adaugă postări care să ofere statistici despre destinațiile turistice pe care îți dorești să le promovezi și informații inedite, de tipul ”știați că…”. Joacă-te și experimentează cât mai variat, notând mereu observațiile despre ceea ce are priză la publicul tău țintă!

Key Takeaways

Să fii prezent cu afacerea ta de turism pe mai multe rețele de socializare este în sine o provocare. Dacă nu ai o strategie clară de la care să pleci în realizarea prezenței tale pe platforme, șansele ca impactul să fie minim sunt foarte mari.

Am identificat în acest articol câteva luncruri pe care le poți face pentru a construi o strategie complexă, care să te ajute să-ți crești afacerea în mediul online. Iată punctele cheie:

  • Definește obiective clare pe care să le urmărești prin postările tale;
  • Construiește un profil al audienței tale ideale și ia-l în calcul atunci când postezi;
  • Alege platformele de social media potrvite pentru fiecare tip de conținut pe care intenționezi să-l produci;
  • Analizează-ți competitorii și diferențiază-te de ei;
  • Planifică postările și fii consecvent;
  • Investește în imaginile pe care le postezi și în identitatea ta de brand;
  • Postează conținut variat;
  • Stabilește protocoale de comunicare cu audiența ta;
  • Analizează feedback-ul și adaptează-ți strategia constant.